Educaţie artistică


Şcoala de artă First


Şcoala de Artă First  este o propunere alternativă de educaţie artistică pentru copiii cu preocupări şi talent artistic. Cursurile Şcolii First se adresează acelor copii care frecventează alte şcoli decât liceul de artă şi care prin activităţi extracuriculare doresc să-şi dezvolte abilităţile, îndemânarea şi talentul artistic. De aceea cursurile noastre se adresează copiilor mici, începând cu vârsta de  6 ani. Cursurile au o menire educativă, formativă, de dezvoltare generală a creativităţii dar şi de completare a cunoştinţelor generale cu informaţii de natură cultural-artistică.

Desigur competiţia nu este exclusă, astfel încât copiii care au frecventat şcoala noastră în anii precedenţi au participat la concursuri internaţionale organizate în ţara noastră (Eforie, Constanţa, Bucuresti) dar şi la competiţii destinate copiilor în Bulgaria şi Cehia. Au fost premiaţi, au obţinut diplome şi medalii.

Cursurile şcolii de artă First se desfăşoară pe grupe de vârstă, formate din 10 copii.
Educaţia artistică este asigurată de profesori de specialitate, care sunt la rândul lor artişti plastici.

Materialele necesare procesului educativ se asigură de către Fundaţia First.
Cursurile au loc după-amiaza, începând cu ora 16,30.


Informaţii suplimentare şi înscrieri la:
 tel. 0724 346276  sau email:   first1fond@yahoo.com